Arhitectura gotică regăsită în mai toate construcţiile ridicate în perioada medievală, între secolele XII şi XV inclusiv, impresionează privitorii prin abundenţa detaliilor ce îndulcesc oarecum specificul uşor de recunoscut, dar greoi totodată, prin imensitatea caracteristicilor: ferestre ogivale, cupole în formă de arc, de cerc frânt, etc.
Castelul Huniazilor, păstrător al arhitecturii impozante, este clasat de privitori şi localizat în timp ca aprţinând Perioadei Medievale. Binecunoscut şi cu denumirea Castelul Corvinilor sau al Corvineştilor, Castelul Huniazilor este ridicat de către Iancu de Hunedoara, pe locul unui străvechi castru roman, undeva prin secolul al XV-lea. Amplasarea acestuia pe înălţimea unei stânci, accesibil doar prin intermediul podului ce traversează râul Zlaşti, completat de legendele ce au străbătut secolele despre istoria umbrită a acestui loc, înfioară privitorul, ce în prima clipă are un moment de şovăială în a-i trece pragul.
Până şi cele mai impozante locuri au legendele lor, ce atrag prin diversitatea fabulaţiilor de tot felul. Cât este sâmbure de adevăr sau pură ficţiune emanată din dorinţa de a-i promova legenda, rămâne de văzut doar după ce, înarmaţi cu dorinţa de cunoaştere, veţi poposi la poarta cetăţii.
Dinspre localitatea Santuhalm, de pe drumul european E 7 şi urmând apoi drumul naţional DN 68 B, ajungând în oraşul Hunedoara veţi fi la un pas de a descoperi o impresionantă civilizaţie, faptic demonstrată de relicvele descoperite de arheologi, ce datează din Paleolitic şi din mai tinerele perioade Neolitic, Epoca Bronzului şi Epoca Dacică. Perioada Medievală este asociată cu o fortăreaţă aflată în imediata vecinătate a Castelului Corvinilor.
De departe, din curtea exterioară, dincolo de poartă de fier forjat care separă trecutul marcat până la ultima dală de piatră, de prezentul încărcat de forfota trecătorilor grăbiţi, se zăresc turnurile circulare ale cetăţii (Turnul Toboşarilor, Turnul Pustiu şi Capistrano). O dată trecută puntea de lemn susţinută de pilonii de piatră ce se ridică din albia râului Zlasti, călătorul curios să păşească pe urmele strămoşilor ce şi-au trăit zilele între zidurile cetăţii, se regăseşte în faţa porţii impresionante, străjuite de înălţimea Turnului nou de poartă, ce facilitează accesul spre curtea interioară.
La primul etaj al Turnului de poartă, este plasată Camera domniţelor de unde, urcând scara în spirală, se poate ajunge în Sala Dietei pentru că mai apoi, scara din piatră să ne poarte paşii spre Turnul Capistrano. De acolo, urmând treptele din dreapta, se poate purcede spre etajul al doilea al Palatului sudic, care găzduieşte exponate arheologice. Din expoziţie, pe o scară din lemn, se coboară la nivelul inferior al Palatului sudic, până la atelierele meşteşugăreşti.
Revenind pe terasa curţii interioare, coborând ultimele trepte, se parcurge aleea ce străbate marginile umbrite ale zidurilor, până la fântâna adâncă de 30 de metri. Traversând curtea ce o adăposteşte, ni se deschide în faţa ochilor panorama ce cuprinde în depărtări siluetele oraşului însă atenţia este fixată pe groapa urşilor, Turnul Alb şi Terasa de Artilerie brăzdată de crenelurile pentru arme.
Un alt obiectiv interesant este Sala Cavalerilor, unde se poate admira printre elementele aparţinând tehnicii militare, o armură completă, cât şi bustul lui Iancu de Hunedoara, ce pare că veghează neobosit sub lumina difuză.
Secole de-a rândul, având diferiţi proprietari, Castelul Huniazilor suferă modificări nu atâta estetice, cât strategice, care să-i sporească atributele de fortăreaţă, ajungând să împreuneze diverse stiluri arhitectonice, fapt ce îi conferă un farmec unic. Cetatea nu este lipsită nici de legende ce s-au înfiripat de o parte sau de alta a zidurilor, de la povestea corbului cu un inel de aur în cioc, ce are legătură cu blazonul Corvinilor, până la povestea fântânii interioare şi a prizonierilor turci ce au săpat în speranţa că vor găsi apă şi a închisorii ce se pare că l-a ţinut întemniţat pe Vlad Ţepeş.