etoro

Castelul roman Porolissum-fost un oraș roman din Dacia.

În anul 106 d.C., la începutul celui de-al doilea război împotriva dacilor, împăratul roman Traian a înființat un punct fortificat pe locul orașului, pentru a apăra principalul loc de trecere prin Munții Carpați.

Fortul, costruit inițial din lemn pe fundații de piatră, găzduia circa 5.000 de soldați din trupele auxiliare, transferați din Spania, Galia și Britania. Chiar dacă numele Porolissum pare a avea o origine dacă, arheologii încă nu au descoperit dovezi ale vreunei așezări dace care să fi precedat fortul roman. În deceniile următoare, fortul a fost mărit și reconstruit în piatră (poate în timpul domniei lui Marcus Aurelius), și o așezare civilă s-a dezvoltat în jurul centrului militar. Când Hadrian a creat noua provincie Dacia Porolissensis (denumită astfel după orașul deja relativ mare) în 124 d.C.,

Porolissum a devenit centrul administrativ al acesteia. Sub împăratul Septimius Severus, orașul a primit statut de municipium, permițându-le conducătorilor și negustorilor săi să lucreze în mod independent. Deși romanii s-au retras din Dacia în 271 d.C. sub Aurelian, iar orașul a fost abandonat de către fondatorii săi, dovezile arheologice indică că a rămas locuit timp de mai multe secole după această dată.

Deși orașul a fost fondat ca un centru militar în mijlocul unui război, se pare că garnizoana de la Porolissum a coexistat pașnic împreună cu vecinii lor daci – pe dealurile înconjurătoare, arheologii au descoperit mai multe sate dace care aparent au fost înființate după orașul Porolissum. Există de asemenea inscripții menționând persoane oficiale cu nume daco-romane, indicând o cooperare strânsă la nivel politic.

Arheologii români au început săpăturile la începutul anilor 1970. Excavațiile, încă în desfășurare, au dus la descoperirea rămășițelor, atât ale instalațiilor militare cât și ale orașului civil, între ele băi publice, un templu închinat lui Liber Pater, un amfiteatru și case de locuit. Una dintre porțile zidului de piatră al fortului a fost reconstruită. Eforturile sunt concentrate acum pe excavarea forumului orașului. Pe culmea care se află la Nord Vest față de intrarea principală în castrul roman se găsește o cetate dacică, de mici dimensiuni. Prin urmare, exista locuire dacică în zonă.

Poti lasa un comentariu, sau sa trackback din site-ul tau

Ai ceva de spus? Lasa un comentariu

Nominated at BestTravelWebsites for "Best Wordpress Travel Theme"