etoro

Cetatea Bastinoara Alba Carolina- este o fortăreață cu bastioane de tip Vauban.

Anterior epocii în care a fost construită, în același loc s-au mai aflat alte 2 fortificații precedente: Castrul Roman al Legiunii a XIII-a Gemina (106 e.n.) și Cetatea Medievală Bălgrad (secolele XVI-XVII).

Expansiunea militară otomană spre Europa de Vest a luat sfârșit în 1683 sub zidurile Vienei prin biruința armatelor austro-polone. Victorioși, Habsburgii au avansat militar și politic spre est eliberând de sub dominația turcilor în 1687 Ungaria și în 1688 Transilvania, an după care trupele imperiale au ocupat principalele cetăți locale, pe unele reamenajându-le. Mai întâi au fost construite fortificații transilvane noi de mai mică importanță. Edificarea unor mari fortărețe a debutat de abia după ce în 1699 prin tratatul de la Karlowitz, respectiv după 1718 prin cel de la Passarovitz, otomanii au renunțat la teritoriile din Transilvania, Banat și – vremelnic – Oltenia, în favoarea unui protectorat austriac.

Inspiratorul proiectului a fost mareșalul principe Eugeniu de Savoia, cel care a introdus în Imperiul Habsburgic sistemele de fortificații elaborate de Vauban în Franța pe timpul regelui Ludovic al XIV-lea. Ansamblul făcea parte dintr-un sistem mai larg de puncte fortificate, menite a asigura defensiv noile provincii cucerite.

Lucrările pregătitoare au început prin ridicarea topografică din anul 1711, a orașului și cetății medievale.

Planul originar al cetății a fost trimis la Viena și aprobat de prințul Eugeniu de Savoia la 18 aprilie 1714, acesta împreună cu ordinul de începere a lucrărilor fiind înmânat la 26 aprilie 1714 generalului Steinville, comandantul trupelor imperiale din Transilvania. În iulie 1714 generalul primește în baza observațiilor venite de la Viena notificarea de a întocmi un nou plan, adaptat acestora.

Terenul necesar (140 ha), a fost eliberat între 1713-1715 prin dărâmarea vechiului oraș medieval, acesta trebuind să fie mutat în partea de est a cetății (actualul oraș de jos).

Proiectul, din punct de vedere tehnic îi aparține[1] arhitectului italian Giovano Morando Visconti. Lucrările (estimate în total la peste un milion de guldeni de aur) – au fost conduse inițial de către acesta (care a murit în 1717 la 65 de ani, de ciumă) și ulterior de inginerii militari Iosif de Quadri (1717-1727) și Konrad won Weiss (1727-1738). Deși sistemul de apărare proiectat inițial cuprindea 4 linii de fortificații și o fortificație mai îndepărtată plasată pe Dealul Furcilor – aflat în vecinătate, construcția finală a avut numai 3 linii.

Construcția propriu-zisă – care urma să devină fortificația principală a Transilvaniei – a fost realizată între anii 1715-1738[2], în timpul împăratului Carol al VI-lea[6], guvernatori ai Transilvaniei în perioada respectivă fiind Sigismund Kornis (1713-1731), Ștefan Wesselényi (1731-1732), Francisc Anton Wallis (1732-1734) și Ioan Haller (1734-1755).

Ca zidari și pietrari au lucrat muncitori și meșteri italieni, iar pentru sculptură la porțile cetății și bastioane a fost adusă echipă vieneză, condusă de sculptorul Johann König.

În 4 noiembrie 1715 s-a pus piatra de temelie la bastionul Carol dedicat împăratului, situat pe latura de nord. Fortificația a fost ridicată cu materiale din zonă, munca brută fiind prestată în serii de câte două săptămâni de peste 20.000 de iobagi români aduși din toată Transilvania. Cărămida s-a confecționat pe plan local, piatra brută a fost adusă de la Șard, iar cea fasonată de la Ighiu, nisipul din Mureș și piatra de var de la Meteș.

Zidurile – ușor oblice – s-au ridicat din cărămidă și piatră printr-o tehnică fără denivelări, pentru a provoca ricoșarea ghiulelelor metalice. Din vechea cetate medievală s-au utilizat totuși cele două bastioane construite în secolul al XVII-lea, care au devenit în cadrul a două noi bastioane, cavalieri – platforme de tragere.

Poti lasa un comentariu, sau sa trackback din site-ul tau

Ai ceva de spus? Lasa un comentariu

Nominated at BestTravelWebsites for "Best Wordpress Travel Theme"