Arhiva pentru ‘Descopera Romania’ Category

etoro

Destinatii de Craciun: Top 10 cele mai frumoase Targuri de Craciun din Europa

 Târgul de Crăciun din SibiuŞtiaţi că Târgurile de Crăciun sunt originare din Germania şi Austria? Primele Târguri de Crăciun au avut loc în Viena (anul 1294), Bautzen (1384) şi Dresda (1434). Cu timpul, spiritul festiv a pus stăpânire pe întreaga lume, cu numeroase pieţe ale oraşelor mari care au fost transformate pe perioada lunii decembrie. Turta dulce, vinul, meşteşugari locali care-şi expun lucrările, colindători şi o mulţime de lumini colorate – unii adoră spectacolul în timp ce alţii se închid în case şi aşteaptă ca tumultul să se termine odată până anul viitor. Entuziaşti ai Crăciunului sau nu, nimeni nu poate nega dorinţa oamenilor de-a „evada” din lumea reală pentru o lună. Iată mai jos un top zece al celor mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa, conform site-ului tourismontheedge.com, printre care regăsim și unul din România. De altfel, acolo este un top 15, dar eu am ales doar 10.

Citeste restul articolului »

Lacul Colibita din Municipiul Bistrita

Panorama lacului Colibiţa

Lacul de acumulare Colibiţa este amplasat la 50 de kilometri de Municipiul Bistriţa, la poalele Munţilor Călimani, la o altitudine de 900 de metri. A fost creat prin inundarea vechii localităţi Colibiţa, pe fundul lacului încă fiind vizibile rămăşiţe ale locuinţelor, bisericii din centrul satului şi copaci care străjuiau localitatea în urmă cu 30 de ani.

În jurul lacului s-a dezvoltat o zonă cu potenţial turistic bogat, existând în prezent peste 300 de vile, case de vacanţă şi cabane. Majoritatea, însă, sunt folosite exclusiv de proprietari, puţini dintre aceştia fiind interesaţi de practicarea agroturismului.

Principala atracţie a zonei este liniştea lacului ce-i poartă numele, Lacul Colibiţa cu barajul de acumulare, aflat într-un peisaj sălbatic de munte, ce îmbină contrastele, făcându-te să reflectezi la simbolistica acestei lumi deosebite, acestui colţ de rai.

Citeste restul articolului »

Faceti un tur virtual al Castelului Peles

Vedere generala asupra castelului peles

Castelul Peleş

Încărcat de istorie, eleganţă şi bogăţie, Castelul Peleş este una dintre cele mai rafinate atracţii turistice ale României. Localizat în Sinaia şi învăluit în mister regal, Castelul Peleş se prezintă şi azi, demn şi elegant în faţa numeroşilor iubitori de artă sau a vizitatorilor ocazionali. Întâmpinaţi de statuia impunătoare a regelui Carol I şi de privirea caldă a primei regine a României, Elisabeta I, vizita în Castelul Peleş se transformă încă de la început într-un regal de frumuseţe, rafinament şi somptuozitate.

De inspiraţie victoriană târzie, cu tot confortul imaginabil în epocă, încălzire centrală cu aer cald în ziduri şi iluminat electric, Castelul Peleş se ridică, în secolul al XIX, la nivelul unui veritabil castel modern. Castelul Peleş are 160 camere (stilul predominant fiind cel renascentist germanic care se îmbină armonios cu alte stiluri precum cel renascentist italian, gotic, baroc german, austriac, turcesc şi francez rococo) şi un turn central de 66m înălţime, iar construcţia s-a desfăşurat de-a lungul a patru decenii, mai exact în perioada 1873-1914.
Citeste restul articolului »

Cele mai frumoase locuri de vizitat in orasul Sibiu

Orasul sibiu

Sibiu

Sibiu, capitala culturală europeană în 2007, alături de Luxemburg, este totodată municipiul-resedinţă al judeţului cu acelaşi nume. Amplasat în sudul Transilvaniei, în Depresiunea Sibiului, un oraş cu o economie înfloritoare, ce atrage numeroşi investitori, Sibiul este deosebit de reprezentativ nu doar pentru zona centrală a României, cât şi pentru întreaga ţară.

Străbătut de Raul Cibin, Sibiul îşi are originile mult îndepărtate în timp, încă de pe vremea romanilor, întreaga regiune fiind cunoscută sub denumirea de Cibiniensis I Cibinium, de unde şi provenienţa românească a numelui oraşului şi râului. Prima atestare documentară în varianta de Hermannstadt, apare în izvoarele istorice din secolul al XII-lea, din perioada colonizării saxone şi secole de-a rândul, datorită situării într-un punct strategic-comercial, este cetatea germană cea mai importantă a Transilvaniei.
Citeste restul articolului »

Ulpia Traiana Sarmizegetusa – Capitala Daciei Romane

Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Capitala Daciei de sub dominaţia romanilor, Ulpia Traiana Sarmizegetusa se afla în Depresiunea Hategului, mărginită la nord de Munţii Poiana Rusca iar la sud de Munţii Retezat. Datorită poziţiei strategico-militara, în apropierea pasului Tapae sau „Porţile de Fier ale Transilvaniei”, care facilita trecerea între Banat şi Transilvania, Ulpia Traiana, era o fortăreaţă greu de străpuns, cu ziduri înalte de 4-5 m ce împrejmuiau o suprafaţă de 32 de ha. Capitala romană a Daciei, se afla la 40 de km est de Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, capitala premergătoare cuceririi Daciei de către Imperiul Roman.

Parcurgând DN 68 de la Haţeg spre Caransebeş, sau rutele feroviare Petroşani-Subcetate şi Simeria-Subcetate, se ajunge la vestigiile romane ale oraşului dac Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fondat în timpul domniei împăratului Hadrian, în perioada anilor 108 şi 110. Capitala Daciei romane ce se întindea pe toată zona cuprinsă între Tibiscum şi Micia, era străbătută de drumul imperial ce făcea legătura între Dunăre şi nordul coloniei romane, Moigrad.
Citeste restul articolului »

Nominated at BestTravelWebsites for "Best Wordpress Travel Theme"