Destinatii de Craciun: Top 10 cele mai frumoase Targuri de Craciun din Europa

Târgul de Crăciun din Sibiu

 Târgul de Crăciun din SibiuŞtiaţi că Târgurile de Crăciun sunt originare din Germania şi Austria? Primele Târguri de Crăciun au avut loc în Viena (anul 1294), Bautzen (1384) şi Dresda (1434). Cu timpul, spiritul festiv a pus stăpânire pe întreaga lume, cu numeroase pieţe ale oraşelor mari care au fost transformate pe perioada lunii decembrie. Turta dulce, vinul, meşteşugari locali care-şi expun lucrările, colindători şi o mulţime de lumini colorate – unii adoră spectacolul în timp ce alţii se închid în case şi aşteaptă ca tumultul să se termine odată până anul viitor. Entuziaşti ai Crăciunului sau nu, nimeni nu poate nega dorinţa oamenilor de-a „evada” din lumea reală pentru o lună. Iată mai jos un top zece al celor mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa, conform site-ului tourismontheedge.com, printre care regăsim și unul din România. De altfel, acolo este un top 15, dar eu am ales doar 10.

Köln, Germania
Targul de Craciun din KolnOraşul Köln are un total de patru astfel de târguri şi atrage în jur de două milioane de turişti în fiecare sezon de iarnă. Masiva catedrală gotică a oraşului domină piaţa centrală, creând o adevărată privelişte de basm. Timpul parcă se opreşte-n loc atunci când te afli printre tarabele din lemn pline cu diverse obiecte festive şi mâncare caldă.

 

Bolzano, Italia
Târgul de Crăciun din BolzanoTârgul de Crăciun din Bolzano, din Tirolul de Sud, este considerat a fi unul dintre cele mai importante astfel de târguri din Italia. De obicei, fiecare an are o temă specială şi evenimentele festive se desfăşoară în funcţie de acest lucru. Sărbătoarea are loc în „Piazza Walther”, o aşezare pitorească, aşa cum bine se poate observa din poza de mai sus.

 

Braunschweig, Germania
Targul de Craciun din BraunschweigÎn Braunschweig, Târgul de Crăciun are un decor fantastic, incluzând aici catedrala Henric Leul, castelul Dankwarderode, sau Casa Vieweg. Promiţând şi un deliciu culinar, nu doar unul vizual, în fiecare an oraşul atrage sute de mii de vizitatori.

 

Erfurt, Germania
Targul de Craciun din ErfurtUn brad împodobit de 25 de înalţime este doar unul dintre punctele de atracţie al Târgului de Crăciun din Erfurt, ce are loc în Piaţa Catedralei al acestui oraş medieval şi este înconjurat de alte clădiri impresionante. Alte puncte de atracţie reprezintă piramida de Crăciun de 12 metri înălţime şi o pădure magică de basm cu figurine în mărime naturală sculptate manual ce formează scena Naşterii Domnului.

 

Innsbruck, Austria
Targul de Craciun din InnsbruckÎn Innsbruck sunt patru Târguri de Crăciun, fiecare având o atmosferă proprie şi unică. Începând cu târgurile tradiţionale de Crăciun din Vechiul Oraş şi până la târgul de Crăciun modern din Maria-Theresia-Strasse, aici se găseşte câte ceva pentru fiecare. Există, de asemenea, şi un loc special pentru vizitatorii mai mici ai oraşului ce se află în Marktplatz, iar dacă doriţi să vă bucuraţi de o panoramă deosebită a Innsbruckului, atunci Târgul de Crăciun din Hungerburg este locul perfect pentru aşa ceva.

 

Praga, Cehia
Târgurile de Crăciun din PragaTârgurile de Crăciun din Praga sunt faimoase datorită ornamentelor sale unice, prăjiturilor tradiţionale de Crăciun, feţele de masă colorate şi multe altele. Oraşul Praga, în ansamblul său, este un oraş grozav şi petrecerea Crăciunului acolo nu are cum să fie un eşec.

 

Riga, Letonia
Târg de Crăciun din RigaVechiul Târg de Crăciun din Riga îşi aşteaptă vizitatorii într-un amplasament arhitectural unic în minunatul Town Hall Square. În acest târg sunt o mulţime de evenimente speciale dedicate în primul rând copiilor, aşa cum este şi normal, deoarece ei sunt cei care se bucură cel mai tare de sărbătoarea Crăciunului.

 

Sibiu, România
 Târgul de Crăciun din SibiuPlimbarea prin centrul oraşului Sibiu este ea însăşi o experienţă deosebită, Crăciunul o face doar mult mai luminoasă. Târgul de Crăciun din Sibiu este un proiect cultural inițiat de Fundația Au-Ro Austria Pro Romania și Biroul Atașatului Social al Ambasadei Austriei, în parteneriat cu municipalitatea sibiană. Deschis pentru prima dată în anul 2007, anul Sibiului în calitate de Capitală Culturală Europeană, Târgul de Crăciun a ajuns cunoscut la nivelul întregii țări pentru amploarea și tradiția creată. Evenimentul este organizat de A1 Events SRL și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu. Mai multe detalii despre acest eveniment se găsesc AICI.

 

Tallin, Estonia
Târgul de Crăciun din Tallin
Contrar credinţei generale, atunci când cade zăpada în centrul oraşului Tallin, acesta devine mult mai… cald. Târgul de Crăciun din Tallin, ce are loc în piaţa principală a oraşului, are o mulţime de lucruri frumoase pe care să le prezinte vizitatorilor săi. În centrul tuturor – în afară de Moş Crăciun şi renii lui, care sunt, de departe, favoriţii copiilor -, se află cel mai faimos brad de Crăciun din Estonia, înconjurat de mici căsuţe de unde se pot cupăra suveniruri.

 

Viena, Austria
Târgul de Crăciun din VienaBineînţeles, capitala Austriei nu avea cum să lipsească din acest top, mai ales că de aici a pornit ideea cu Târgul de Crăciun. Toate străzile Vienei sunt pline de beculeţe în timpul acestei sărbători şi fiecare târg întâlnit este mai frumos decât precedentul. Şi aveţi ce vizita, deoarece în Viena sunt opt astfel de târguri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *