Escapada la Oslo

New Opera in Oslo

Capitala Norvegiei, Oslo le oferă vizitatorilor săi o mulţime de monumente de vizitat precum şi o mulţime de activităţi de făcut. Chiar dacă nu este un oraş cu o suprafaţă foarte întinsă, Oslo adăposteşte un număr mare de muzee şi galerii de artă. Centrul oraşului Oslo este unul compact, turiştii având posibilitatea de a admira clădiri ce amintesc de perioada medievală, dar şi o mulţime de parcuri înverzite.

slottet1
Sursa foto: lavedette.wordpress.com

Slottet este palatul regal norvegian. Regele Suediei, Carl Johan este cel care a ordonat construcţia acestui palat în 1824. Azi, acest palat este locul în care regale Harlad şi regina Sonja îşi desfăşoară activitatea. Prinţul moştenitor şi soţia sa au şi ei un birou în interiorul palatului. Palatul Slottet oferă o vedere superbă asupra porţii Karl Johans, una din principalele străzi ale oraşului Oslo. Parcul palatului este deschis publicului.

Radhuset. Prima piatră a casei comunale a fost pusă în anul 1931. Arhitecţii Arneberg şi Poulssn au conceput această clădire cu două turnuri de peste 60m înălţime. Din punct de vedere arhitectural, această clădire este unică deoarece combină numai puţin de trei stiluri: romantic, clasic şi funcţional. Aici se acordă, an de an, Premiul Nobel pentru pace.

Radhuset
Sursa foto: lovetotravel.pl

Odată aflat în Oslo nu ezita să faci o plimbare cu vaporul spre un fiord din Oslo. Feriboturile sunt o parte integrantă a transporturilor publice din Oslo. La fel ca autobuzele, tramvaiele şi metrourile, acestea au fiecare câte un număr. De exemplu, vaporul 92 merge nu numai în Hovedoya ci şi în Langoyene şi Gressholmen. Hovedoya este cea mai potrivită destinaţie pentru o excursie de o zi.

Muzeul Vikingilor
Sursa foto: flickriver.com

Muzeul Viking. În muzeul Vikingskiphuset, ai posibilitatea de a descoperi trei nave. Aceste vapoare construite între anii 815-900 au fost dezgropate deoarece erau folosite drept camere funerare pentru oamenii eminenţi. Aceste personalităţi erau aşezate în aceste nave cu comori de tot felul precum aşternuturi, paturi sau corturi extrem de scumpe. Muzeul, situat pe insula Bygdoy, constituie o vizită obligatorie pentru toţi fanii epocii vikinge şi ai navigaţiei.

New Opera in Oslo
Sursa foto: Wikipedia.org

Opera. Construcţia operei din Oslo a fost terminată în 2008. Acest loc cultural adăposteşte nu numai spectacole de operă ci şi de balet sau piese de teatru. Clădirea a fost concepută pentru cabinetul de arhitecţi norvegieni. Folosirea în abundenţă a lemnului masiv în interior îi conferă un look natural.

Norsk Folkemuseum
Sursa foto: kirken.no

Muzeul Folcloric Norvegian (Norsk Folkemuseum) este cel mai mare muzeu al istoriei culturale din Norvegia. Aici se poate descoperi habitatul tradiţional al diferitelor regiuni ale ţării, totul în aer liber. În total sunt 150 de case, biserici şi ferme în miniatură. În luna Decembrie, aici se organizează târgul de Crăciun, târg ce atrage an de an mii de vizitatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *