„Mano de Desierto” – Mana gigant din Desertul Atacama

Mâna Deşertului 5

Mâna Deşertului 5Ca şi cum un om gigant ar fi fost îngropat în nisipurile deşertului Atacama din Chile, America de Sud, suprarealista „Mano de Desierto” (Mâna Deşertului) pare să se întindă din adâncurile deşertului sub forma unei sculpturi din piatră împresionantă. Acest monument se află la 75 de kilometri-sud de oraşul Antofagasta, pe autostrada Panamericană. Sculptorul chilian Mario Irarrázabal este cel care a realizat acest monument aflat la o altitudine de 1.100 de metri deasupra nivelului mării.

Mâna Deşertului 2Irarrázabal a folosit înfăţişarea umană pentru a exprima emoţii precum injustiţia, singurătatea, suferinţa sau tortura. Dimensiunea imensă se spune că a fost aleasă cu intenţia de-a evidenţia vulnerabilitatea şi neajutorarea umană. Lucrarea are o bază de fier şi ciment şi se înalţă până la 11 metri deasupra solului. Fondată de Corporación Pro Antofagasta, o organizaţie locală, sculptura a fost inaugurată la data de 28 martie, 1992.

 

Mâna DeşertuluiDin acel moment a devenit un punct de interes pentru turiştii care călătoresc pe Ruta 5, care face parte din autostrada Panamaricană. Din Antofagasta, turiştii o pot lua fie pe Ruta 26 fie pe Ruta 28, ambele conectându-se la Ruta 5, unde se află monumentul spectaculos. Dacă treceţi pe acolo, nu uitaţi să vă luaţi aparatele de fotografiat, deoarece contrastul dintre cerul şi nisipul din regiune se spune că este unul unic.

Mâna Deşertului 6

 

Mâna Deşertului 3

 

Mâna Deşertului 4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *