Palatul lui Diocletian, resedinta imparatului demisionar

Diocletian's_Palace_south_facade,_night_1

Palatul lui Diocleţian se află pe Coasta Dalmaţiei, în partea de sud a Croaţiei, în oraşul Split. A fost construit între anii 295-305 de către împăratul Diocleţian, aflat la putere în acea vreme. Dioclețian, un împărat atipic, a demisionat din funcţie în 305 din motive medicale şi s-a retras, departe de putere în palatul său din care a ieşit extrem de rar în următorii 10 ani. Înscris în patrimoniul UNESCO din 1979, acest palat ieşit din comun este un monument ce trebuie obligatoriu vizitat în timpul unei vacanţe în Split, Croaţia.

Diocletian's_Palace_south_facade,_night_1
Sursa foto: wikipedia.org

Palatul lui Diocleţian este, în primul rând, o operă monumentală datorită dimensiunii sale. Imens, palatul lui Diocleţian este compus din patru părţi principale: camerele împăratului, încăperi pentru armată, pivniţe şi un spaţiu în care se află catedrala St. Domnius, templul lui Jupiter şi multe alte monumente. În total, palatul lui Diocletian cuprinde 220 de clădiri.

Acest tip de complex palaţial este relativ rar, palatul lui Diocleţian fiind cu adevărat maiestuos. Pentru a-şi construi reşedinţa de retragere, împăratul a comandat marmură din Italia, piatră din insula Brac şi l-a decorat cu coloane şi sfinxul din Egipt. Palatul s-a conservat foarte bine şi reprezintă o adevărată atracţie pentru pasionaţii de istorie.

 

Printre părţile palatului ce merită să fie vizitate se numără pivniţele, aflate în partea de nord a palatului. Folosite pentru a stoca hrana, acestea sunt cunoscute în special pentru faptul că au păstrat o mulţime de sticle de vin, fabricate de însuşi împăratul Diocleţian. În zilele noastre, aceste pivniţe sunt explorate de arheologi care au găsit vestigii ale civilizaţiei Aspalatos.

diocletian-palace-split-croatia1
Sursa foto: myjoiedevivre.com

Chiar dacă toată lumea numeşte «palat» această fostă reşedinţă a lui Diocleţian, acest termen nu este tocmai potrivit. De fapt, deoarece acest împărat a abdicat şi s-a retras în acest loc, ar fi mai bine să denumim această reşedinţă o vilă deoarece palatele îi găzduiesc doar pe împăraţi. Acest palat ne aminteşte de arhitectura tipică fortăreţelor de la acea vreme, fortăreaţă în care Diocletian a preferat să se refugieze. După moartea sa, palatul a servit drept reşedinţă provincială şi sediu episcopal. În zilele noastre, palatul lui Diocletţan este deschis publicului şi adăposteşte o mulţime de arheologi şi arhitecţi pasionaţi de acest loc.

 

Ştiai că în pivniţele palatului se află o încăpere circulară cu acustică incredibilă care îi permitea împăratului Diocleţian să audă, din camera sa, pe oricine dorea să intre în palat? Acesta, terorizat de ideea de a nu fi otrăvit, a fost singurul care a avut parte de o moarte naturală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *