Sighisoara – Ultima cetate medievala locuita din Europa

Cetatea sighisoara
Oraşul sighisoara
Sighisoara

Sighişoara, ultima cetate medievală locuită din România, este situată în Podişul Transilvaniei, pe ruta drumului european E60, ce leagă Occidentul de litoralul românesc al Mării Negre. La 91 de km de Sibiu, 51 km de Târgu Mureş, 117 de Braşov şi 147 de km de Cluj-Napoca, Sighişoara este accesibilă pentru turiştii în căutare de obiective culturale, istorice şi arhitectonice medievale. Transportul cu trenul asigură legăturile externe cu Viena şi Budapesta, cât şi cu principalele oraşe din România, Sighişoara aflându-se în tranzitul principalelor rute feroviare.

Oraşul Sighişoara s-a dezvoltat ca aşezământ, de-a lungul cursului mijlociu al Târnavei Mari, prima atestare documentară datând din anul 1280 sub denumirea de Castrum Sex. Dovezile arheologice, îi demonstrează existenţa încă de pe vremea Epocii Bronzului, fapt confirmat de urmele unor aşezăminte dacice din acea perioadă.

Cu o istorie tumultoasă ce au afectat-o din cele mai vechi timpuri, Sighişoara străbate veacurile, ajungând să fie şi în prezent printre puţinele locaţii medievale rămase în picioare, aproape neschimbată. Supravieţuind invaziei tătarilor din 1241, Sighişoara nu este scutită de pericole, astfel, câteva secole mai târziu, incendiului din 1676 care aproape a distrus-o, îi urmează epidemia de ciumă din 1709 care a făcut ravagii în rândul populaţiei, un devastator cutremur din 1738 şi inundaţia din 1777.Cetatea sighisoara

Amprentată de evenimentele ce i-au adus recunoaşterea istorică, Sighişoara iese din anonimat, fiind asociată cu războiul ţărănesc al lui Gheorghe Doja din 1514, dar mai ales datorită frumuseţii cetăţii medievale, cât şi tradiţiilor meşteşugăreşti, dezvoltate de-a lungul secolelor. Pornind de la aceste tradiţii, breslele meşteşugarilor (forme de organizare ale locuitorilor, pe meserii), menţionate mai întâi în 1376, sunt cele care asigură dezvoltarea economică a oraşului.

Sighişoara, cu o istorie medievală ce se încheie să sfârşitul secolului XIX, cucereşte vizitatorii prin clădirile monumentale ce adăpostesc dovezi ale trecutului.

sighisoara, turnul cu ceas
Foto: unblogmobil.blogspot.com

Cetatea medievală, întemeiată de coloniştii germani la sfârşitul secolului al XII-lea cu rol de apărare a graniţelor estice ale regatului maghiar, înconjurată de un zid înalt de 4 m şi lung de 950 de m, a fost construită cu 14 turnuri din care se mai păstrează 9 în prezent şi 4 bastioane, din care au mai rămas doar 3. Fiecare din cele 14 turnuri, aparţinea câte unei bresle: Turnul Tăbăcarilor, Turnul Fierarilor, Turnul Aurarilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cojocarilor, etc, cel mai reprezentativ fiind Turnul cu Ceas. Construit pentru protecţia porţii principale a oraşului, cu o înălţime de 64 de m şi 5 nivele, Turnul cu Ceas, simbol al oraşului, este sediu al primăriei până în anul 1556, devenind muzeu din 1898 şi până în prezent.

În imediata apropiere a Turnului cu Ceas, se află Biserica Mănăstirii Dominicane, a cărei atestare datează din secolul al XIV-lea. Vechea mănăstire a conservat de-a lungul secolelor cristelniţa de bronz din 1440, un toc de uşă sculptat în piatră, altarul în stil baroc cât şi orgă ce încă este folosită în timpul concertelor.

Biserica din deal sighisoaraBiserica din Deal (1345), restaurată şi consolidată de nenumărate ori, rămâne monumentul cel mai valoros al Cetăţii Sighişoara, din punct de vedere arhitectonic.

Scara Acoperita

Scara Şcolarilor sau Scara Acoperită, construită în 1642, iniţial cu 300 de trepte, iar după restaurarea din 1849, doar cu 175, facilitează urcarea dealului Cetăţii Sighişoara.

Casa cu cerbArhitectura renascentistă este reprezentată de către Casa cu cerb, în timp ce goticul veneţian se regăseşte în Casa Veneţiana, renovată în formă actuală, secolul trecut.

Casa lui Vlad DraculPiaţa Centrală, loc de dezbateri ale proceselor capitale, atrage turiştii cu Stâlpul infamiei iar Casa Vlad Dracul, probabil cea mai veche construcţie civilă, este renumită ca fiind posibilul loc de naştere al lui Vlad Ţepeş.

Oraşul ce adăposteşte numeroase naţionalităţi şi religii, este un punct de atracţie pentru călătorul mereu dornic de popasuri inedite. Fiecare pas îi va dă şansa întoarcerii în timpurile străvechi, mărturie fiind şirul evenimentelor ce atrag prin originaliate, începând de la Târgul Meşteşugarilor, expoziţii sau concerte, toate cu acceasi tematica medievală, ce atrag o mare de vizitatori.

Sursa foto: vacanteperoti.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *