Capitala Daciei de sub dominaţia romanilor, Ulpia Traiana Sarmizegetusa se afla în Depresiunea Hategului, mărginită la nord de Munţii Poiana Rusca iar la sud de Munţii Retezat. Datorită poziţiei strategico-militara, în apropierea pasului Tapae sau „Porţile de Fier ale Transilvaniei”, care facilita trecerea între Banat şi Transilvania, Ulpia Traiana, era o fortăreaţă greu de străpuns, cu ziduri înalte de 4-5 m ce împrejmuiau o suprafaţă de 32 de ha. Capitala romană a Daciei, se afla la 40 de km est de Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, capitala premergătoare cuceririi Daciei de către Imperiul Roman.
Parcurgând DN 68 de la Haţeg spre Caransebeş, sau rutele feroviare Petroşani-Subcetate şi Simeria-Subcetate, se ajunge la vestigiile romane ale oraşului dac Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fondat în timpul domniei împăratului Hadrian, în perioada anilor 108 şi 110. Capitala Daciei romane ce se întindea pe toată zona cuprinsă între Tibiscum şi Micia, era străbătută de drumul imperial ce făcea legătura între Dunăre şi nordul coloniei romane, Moigrad.
Ulpia Traiana Sarmizegetusa, devenită centrul economico-administrativ, cultural şi politic al provinciei romanizate, a cunoscut o perioadă înfloritoare în secolele al II-lea şi al III-lea, apărată fiind de castrele romane Tibiscum, Micia şi Bumbeşti. A reuşit să domine restul aşezămintelor romane, atât prin lăcaşurile de cult şi cele publice, cât şi prin numeroasele opere de artă. Mulţimea cultelor religioase, fie că este vorba despre cele păgâne sau despre cultul imperial, cât şi legătura strânsă ce există între aspectul socio-politic şi cel religios, caracteristică a lumii antice, se manifestau cu intensitate şi la nivelul Ulpiei Traiana, sporindu-i interesul.
Majoritatea locuitorilor era alcătuită din veteranii de război şi sclavi, aceştia din urmă aflându-se în slujba comunităţii şi fiind supuşi celor mai grele şi primejdioase îndeletniciri (luptele cu fiare sau între gladiatori).
Ultimele decenii ale ocupaţiei romane, au atras o criză resimţită la nivelul întregului imperiu. Ca urmare a lipsei de apărare din fata popoarelor barbare care atacau graniţele provinciei dacice, împăratul Aurelian retrage la sud de Dunăre întreagă armată, împreună cu o parte a populaţiei. Cei rămaşi, au continuat să trăiască încercând să supravieţuiască atacurilor ulterioare, până la invadarea teritoriul de către popoarele huniade.
Cercetările arheologice pe locul celei care a fost cândva reşedinţa coloniei romane, Dacia, au scos la iveală urmele civilizaţiei dacice, dovada fiind situl arheologic de la Sarmizegetusa, care cuprinde ce a mai rămas din construcţiile de odinioară: Amfiteatrul, Templul zeiţei Nemesis, Templul zeilor Domnus şi Domna, Sanctuarul zeilor Aesculapius şi Hygia, Forul lui Traian, Capitoliul, Necropola Estică, etc.