Castelul Neuschwanstein, Germania

Castelul Neuschwanstein

Castelul Neuschwanstein este unul din cele mai vizitate şi mai celebre monumente din Germania. Într-un timp relativ scurt, castelul Neuschwanstein a devenit simbolul Germaniei, dar şi muza celor de la Disney în crearea Castelului Frumoasei Adormite din Disneyland. Castelul a fost construit în 1869 de către regele Ludovic al II-lea, acesta din urmă reuşind, prin această construcţie să îşi îndeplinească cel mai mare vis.

Castelul Neuschwanstein
Sursa foto: blueheron.ro

După o călătorie în Franţa unde a vizitat castelul Pierrefonds, regele Ludovic al II-lea a avut un vis măreţ, acela de a construi un castel în stil autentic, un refugiu personal. Pentru asta, regele le-a cerut arhitecţilor să construiască castelul pe amplasamentul a două vechi castele-fortăreţe, Vorderhohenschwangau şi Hinterhohenschwangau. Construcţia castelului a durat în jur de 15 ani însă regele Ludovic al II-lea nu a reuşit să locuiască în el chiar dacă şi-a investit toate resursele în el.

Castelul Neuschwanstein este recunoscut datorită arhitecturii sale unice, în stil roman tardiv, datorită materialelor de construcţie venite din regiunea Bavaria conform directivelor regelui şi datorită decoraţiunilor interioare rafinate şi luxoase.

Neuschwanstein
Sursa: target-info.ro

Intrarea în castel se face printr-o poartă flancată de două turnuri. Castelul Neuschwanstein adăposteşte o mulţime de camere semnificative istoriei germane. Castelul este dotat cu o mulţime de inovaţii tehnice din secolul XIX printre care amintim sistemul de sonerii pentru slujitori care este alimentat cu baterii.

 

În interiorul castelului, din cele 200 de încăperi proiectate, doar câteva au fost mobilate şi finalizate conform dorinţelor regelui. Cea mai mare încăpere a castelului este Sala Cântăreţilor cu o suprafaţă de 270m², ornată cu scene din mitologia germană. Această sală a fost proiectată drept spaţiu pentru adunarea legendelor preferate ale regelui.

Neuschwanstein Castle
Sursa foto:spatiulconstruit.ro

Sala Tronului, a doua încăpere ca mărime a castelului este construită în stil bizantin şi ornată cu o mulţime de motive religioase. Deoarece an de an la castelul Neuschwanstein soseşte un număr impresionant de turişti, turul acestuia durează doar o jumătate de oră şi se face conform unei programări riguroase ale grupurilor. În interior este interzisă prelucrarea de imagini, turiştii rămân doar cu broşurile.

 

De cealaltă parte a castelului, lacul Alpsee oglindeşte turnurile albe, dar şi crestele stâncoase ale munţilor din jur. Un loc ideal pentru turiştii pasionaţi de artă şi fotografii, loc în care regele Ludovic al II-lea a decis să ridice cel mai frumos castel. Castelul Neuschwanstein este un loc fascinant atât ca aspect, ca istorie cât şi ca peisaj, un loc de o frumuseţe incontestabilă şi unică.

3 răspunsuri

    1. ORICAND O POTI AVEA / cel mai bine ar fi sa faci o excursie la castel, vei face multe fotografii minunate …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *