etoro

Devil’s Tower, monolitul diavolului

Localizare: Wyoming, Statele-Unite
Înălţime: 264m
Altitudine: 1558m

Din fericire, natura continuă să ne uimească. Sunt locuri în lume pe care nu le-am descoperit încă şi am rămâne cu siguranţă uimiţi să le vedem. Lumea abundă de locuri şi fenomene naturale spectaculoase, de monumente ciudate şi misterioase totodată care ne fac să ne minunăm atunci când le vedem chiar dacă doar în poză. Unul din acele monumente este Turnul Diavolului situat în Wyoming, Statele Unite.

devils tower

Sursa foto: magneticmag.com

Un monolit excepţional
Monolitul Turnul Diavolului se mândreşte cu faptul de a fi primul sit clasat Monument naţional al Statelor Unite încă din 1906, la iniţiativa lui Theodore Roosevelt. Turnul Diavolului a luat naştere acum 65 de milioane de ani, în urma nenumăratelor mutaţii geologice produse în regiune.

Conform experţilor, acesta ar fi fost produs printr-o intruziune de roci magmatice, provenind de la un vulcan gri, din rocile sedimentare ale Munţilor Stâncoşi (Rocky Mountains). Impresionant din punct de vedere vizual. Cu o înălţime de 264m, Turnul Diavolului atinge punctul de culminaţie într-un univers deşertic.

Devils Tower2

Sursa foto: amazingplacesonearth.com

O legendă, aparţinând poporului kiowa care a locuit o perioadă în această regiune susţine că Turnul Diavolului s-a format în momentul în care un grup de şapte fetiţe a fost urmărit de un urs fioros. Pentru a scăpa de pericol, fetiţele au sărit pe o piatră mică care a început să crească brusc pentru a le proteja de ameninţarea ursului. În încercarea de a ajunge la fetiţe ursul a lăsat şanţuri adânci în piatră. Extenuat, ursul şi-a dat ultima suflare.

Devilstower

Sursa foto: willieholdman.com

Paradisul escaladărilor
De-a lungul anilor Devil’s Tower a devenit locul preferat al pasionaţilor de escaladări. Acest monolit impresionant le permite atât începătorilor cât şi avansaţilor în materie de escaladări să profite de o experienţă de neuitat. Nu mai este nevoie să spunem că, odată ajuns în vârf, panorama este spectaculoasă şi senzaţia de victorie asupra naturii este gratificată. O adevărată provocare pentru alpiniştii care vin aici din toate colţurile lumii.

Un parc splendid
Un parc de 545 de hectare înconjoară monolitul Devil’s Tower. O pădure de pini ponderosas s-a constituit în jurul celebrului monument într-o regiune destul de aridă. Autorităţile locale au trasat o mulţime de alei destinate plimbărilor permiţându-le turiştilor să cunoască mai bine regiunea, nu doar celebrul monolit. În timpul plimbării turiştii pot să admire fauna locală compusă din urşi grizzly, cerbi, câini de preerie şi numeroase păsări. Un loc ce nu trebuie ratat sub nicio formă.

Poti lasa un comentariu, sau sa trackback din site-ul tau

Ai ceva de spus? Lasa un comentariu

Nominated at BestTravelWebsites for "Best Wordpress Travel Theme"